Marian Rada spune că victoria din partida cu Pandurii Târgu Jiu era vitală, pentru că orice alt rezultat le îngreuna giuleștenilor misiunea – calificarea într-o Cupă Europeană.
"A fost un meci greu. Am întâlnit o echipă bine așezată în apărare, cu un antrenor foarte ambițios. Aveam mare nevoie de această victorie pentru a mai spera la un loc de la Cupa UEFA. Pot spune că ne revenim doar când vom avea trei-patru victorii consecutive, iar când se va întâmpa asta vom fi și pe un loc de Cupa UEFA. Jucătorii mei au fost motivați, dornici să câștige, dar s-a văzut pe umerii lor presiunea cauzată de lipsa rezultatelor din ultimul timp și ieșirea din Cupa României și din lupta pentru titlu. Victoria de azi este și pentru Costin Lazăr, că este ziua lui, îl așteptăm mâine cu o bere", a afirmat Rada, la finalul meciului.
Rada a menționat că el are contract cu Rapid până în vară și nu poate fi dat afară, ci eventual doar să nu-i fie prelungit contractul.
Tehnicianul a adăugat că Joao Paulo Andrade a intrat cu o contractură pe teren, iar în timpul meciului s-a agravat și a fost nevoit să-l înlocuiască.
În ceea ce privește reacția lui Cârțu de la finalul meciului, Rada a concluzionat: "Cârțu așa este el, mai coleric, dar eu nu am văzut ceva deosebit la acest joc din punct de vedere al arbitrajului"
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER